Oamenii!

Oamenii care ma ranesc!...Gloatele, gloatele negre care urla, care trec pe langa mine si ma azvarle langa zidurile caselor;oamenii care ma lovesc cu umerii; oameni multi, multi, ingramaditi in cafenele baruri, care rad zgomotos, care tac cu zgomot. Nu mai pot suporta soaptele lor ascutite, vorba mincinoasa, politetea lor prefacuta ironia lor, impudoarea de a fi ironici. Ma simt privit de ei din toate partile; privirile lor imi strapung umerii imi biciuiesc obrajii!... Vreau departe...sa nu ma mai vada nimeni! O gradina sub un singur cer numai pentru mine. O gradina de stele, de lumina de, pace.