duminică, 1 noiembrie 2009

Masticaţia nu pare a fi sensul ultim, deşertăciunea deşertăciunilor.
Doar înfăşurarea unui text, abstragerea lui într-o propoziţie finală, un act textual ultim rămas, dăruit, uitat, livrat lumii spre interpretare?! Să se reducă existenţa umană doar la lectura acestui tulburător text înfăşurat, ascuns în volutele spaţio-temporale?! Fie furnică, fie filozof, înjghebările organice în care pâlpâie o scânteie spirituală nu par a avea ca fundamentală îngurgitarea unor porţiuni de spaţiu, mici îngrămădiri de molecule sau celule palpitând sub varii forme colorate viu, atrăgător.
Totalitatea se gândeşte pe sine şi caută printre propoziţiile sale una convenabilă
Necunoscută. Rece. Arogantă

Fara!

Divina analiza m-ajuta sa-mi sortez semenii,daca i-am cunoscut vreodata. Caci spunind ca n-am nevoie de nimeni,nu spun mare lucru ci doar o infima parte din ceea ce ar fi trebuit sa spun, sau poate ar trebui sa tac definitiv..!.Viata mea,.... vorbesc ca de un lucru terminat sau ca de o gluma ce dureaza inca, prin ce timp al verbului s-o exprim? Orologiu pe care , inainte de a muri ceasornicarul il intoarce si-l ingroapa,si al carui mecanism frint va vorbi intr-o zi de Dumnezeul viermilor?