Masticaţia nu pare a fi sensul ultim, deşertăciunea deşertăciunilor.
Doar înfăşurarea unui text, abstragerea lui într-o propoziţie finală, un act textual ultim rămas, dăruit, uitat, livrat lumii spre interpretare?! Să se reducă existenţa umană doar la lectura acestui tulburător text înfăşurat, ascuns în volutele spaţio-temporale?! Fie furnică, fie filozof, înjghebările organice în care pâlpâie o scânteie spirituală nu par a avea ca fundamentală îngurgitarea unor porţiuni de spaţiu, mici îngrămădiri de molecule sau celule palpitând sub varii forme colorate viu, atrăgător.
Totalitatea se gândeşte pe sine şi caută printre propoziţiile sale una convenabilă
Necunoscută. Rece. Arogantă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu