Natura te invita la o inmarmurire parfumata si aeriana la un extaz fara lacrimi si la o voluptate cu amintiri de dincolo de lume. Si astfel nu te mai simti legat de nici un obiect si nu mai poti sa crezi in nimic ce nu ar fi desprinderea ta de fire.
Adesea iti doresti o mare infrangere in viata , ca sa poti gusta din plin ce rost are natura ca un cadru de de consolari. Noua nu ne ramane decat exilul in fiinta, ratacirea in existenta.
Viata in final are ceva din isteria unui sfarsit de primavara. Un sicriu spanzurat de stele, o nevinovatie putreda, un viciu floral.Amestecul acela de CIMITIR si PARADIS. . .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu